USR se va adresa Comisiei Europene în legătură cu ”decizia absurdă” a Consiliului Superior al Magistraturii de a-l elimina din sistem pe judecătorul Cristi Danileț, spune Dan Barna. Reacții au venit și din partea ministrului Predoiu și Ambasadei SUA.
Ministrul Cătălin Predoiu a avut vineri, la Bruxelles, discuții cu Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene, și cu Didier Reynders, comisarul pentru justiție, despre cooperarea dintre Ministerul Justiției și autoritățile de la Bruxelles.
Președintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție în care spune că "blamul societății, neacordarea încrederii și a votului unor politicieni corupți" sunt aspecte care trebuie luate în cosiderare.
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că anomalii precum Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) trebuie înlăturate și a adăugat că "o justiție independentă reprezintă o adevărată forță de modernizare a statului".
Comisia a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale și neîndeplinirea obligației de a adopta un program de control al poluării atmosfere.
DNA a solicitat Camerei Deputaților încuviințarea perchezițiilor informatice la fostul deputat PNL și lider al filialei din Argeș, Adrian Miuțescu. Acesta a demisionat marți din partid, alături de Ludovic Orban și alți 15 parlamentari.
Fostul senator PSD Dan Șova a fost condamnat miercuri, în primă instanță, de Curtea de Apel București la patru ani închisoare cu executare în dosarul "CET Govora". Dosarul a fost rejudecat de la zero.
Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) trebuie închis, dar nu prin desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), consideră liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis miercuri restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluției în care e judecat fostul președinte Ion Iliescu.
CCR explică Comisiei Europene decizia din 8 iunie privind desființarea Secției speciale. Executivul de la Bruxelles a apreciat că hotărârea încalcă dreptul UE prin refuzul de a respecta o decizie a CJUE.
Parlamentul European a dat vineri în judecată Comisia Europeană la Curtea Europeană de Justiție (CJUE) pentru neaplicarea reglementării privind condiționalitatea plății fondurilor europene de respectarea statului de drept.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.