Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) a efectuat marți mai multe percheziții la Aeroportul Internațional Sibiu și la Consiliul Județean Sibiu.

Perchezițiile sunt în cadrul unei anchete declanșată în urma unor suspiciuni privind o fraudă în proiectul vizând modernizarea Aeroportului Internațional Sibiu, un proiect finanțat din fonduri europene în valoare de 54 de milioane de euro, anunță Parchetul European.

Pe parcursul zilei au fost făcute 24 de percheziții în București, Brașov și județul Sibiu, inclusiv la sediul a șase companii, precum și la locuințele unor suspecți.

Aeroportul este cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în cadrul Programului Operațional pentru Infrastructură Mare 2014-2020.

Contribuția UE reprezintă 85% din costul total și este în valoare de 54,5 milioane de euro.

EPPO, condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, investighează posibile nereguli în procedura de atribuire a contractelor și un potențial conflict de interese.