Modificările controversate la Codul Penal ajung pe masa Curții Constituționale și după sesizarea formulată de procurorii de la Parchetul General. Aceștia au contestat nu mai puțin de 21 de modificări care contravin Constituției, dar și convențiilor internaționale la care România este parte.

Principalele modificări contestate și argumentele procurorilor:

Articolul 297 - Abuzul în serviciu

Alineatul 1. Modificarea textului încalcă dispozițiile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea 365 din 15 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 903/05 octombrie 2004 și, prin aceasta, dispoziția înscrisă în articolul 11 din Constituția României.

Potrivit articolului 19 din Convenție, ”fiecare stat parte trebuie să adopte măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu intenție, faptei unui agent public de a abuza de funcțiile sau de postul său, adică de a îndeplini ori de a se abține să îndeplinească, în exercițiul funcțiilor sale, un act cu încălcarea legii, în scopul de a obține un folos necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană sau entitate”.

Forma propusă în proiectul de modificare, care restrânge nepermis de mult domeniul de aplicabilitate al infracțiunii, reprezintă o încălcare a acestei obligații instituită în sarcina statelor parte și, implicit, a dispoziției constituționale înscrise în articolul 11 potrivit căreia ”Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” iar, ”tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.

Reglementarea propusă prin textul de modificare a articolului 297 Cod penal este de natură să conducă la excluderea din sfera răspunderii penale a unor fapte ilicite care presupun exercitarea de către funcționarii publici a îndatoririlor de serviciu în mod necinstit și incorect, afectând prin aceasta drepturile și interesele cetățenilor și ale persoanelor juridice.

Modificarea textului, restrânge nepermis de mult domeniul de aplicare a răspunderii penale a funcționarului public prin cerința ca obținerea folosului material necuvenit să fie pentru ”sine, soț, rudă sau afin până la gradul II inclusiv”.

Limitarea sferei beneficiarilor folosului material necuvenit doar la soț, părinți, frați și afini până la gradul II, legalizează practic celelalte fapte de abuz în serviciu ale funcționarului public săvârșite cu scopul de a obține un folos material necuvenit pentru alte rude apropiate sau alte persoane.

Concret, funcționarul public, este apărat de răspunderea penală dacă prin neîndeplinirea sau îndeplinirea prin încălcarea atribuțiilor reglementate în mod expres de lege, ordonanțe de urgente sau ordonanțe de guvern asigură un folosul material necuvenit pentru alte rude apropiate (nepoți, veri etc), concubini, prieteni sau persoane cu care au stabilit diverse înțelegeri sau parteneriate.

Articolul 367-Constituirea unui grup infracțional organizat

Alineatul 6. Prin modificarea adusă elementelor constitutive ale infracțiunii de grup infracțional organizat, prin care se introduc cele două condiții suplimentare (prevăzute de reglementarea anterioară - L.39/2003) se produce o dezincriminare parțială a infracțiunii în lipsa întrunirii tuturor condițiilor prevăzute de legiuitor, ceea ce duce la încălcarea art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție. Prin modificarea adusă textului în vigoare nu ne aflăm în prezența unei simple opțiuni a legiuitorului primar potrivit art. 73 alin. 3 din Constituție, ci în prezența unei modificări, respectiv a unei omisiuni legislative de a sancționa asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni cu relevanță constituțională, ce atrage competența instanței de a reglementa acest viciu pe calea controlului de constituționalitate, având în vedere și dispozițiile art. 142 din Constituție potrivit cărora Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției.

Or, modificarea introdusă conduce la dezincriminarea parțială a asocierii în vederea săvârșirii de infracțiuni în lipsa scopului urmărit și în lipsa unor infracțiuni grave, or dacă asemenea fapte nu sunt sancționate, respectiv nu sunt descurajate prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de codul penal, printre care statul de drept, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

În ceea ce privește vinovăția, teza nou introdusă este în contradicție cu teza primă a normei, aceea care raportează intenția la rezultat.

Textul pornește de la o confuzie între două categorii distincte - „scopul” și, respectiv, „intenția” - și de aceea stabilește o relație artificială între acestea.

Acest procedeu conduce practic la dezincriminarea infracțiunilor la care scopul este o condiție atașată laturii obiective, și nu laturii subiective.

De exemplu: în privința infracțiunilor de serviciu comise în scopul dobândirii unui folos, intenția se stabilește prin raportare la rezultatul faptei (dacă făptuitorul a prevăzut, a urmărit sau a acceptat să aducă atingere relațiilor privind buna funcționare a serviciului în cadrul căruia comite fapta), în schimb scopul special este exterior vinovăției; fapta se comite pentru a obține un folos, în acest scop, și în realizarea acestui scop făptuitorul acceptă (fără a urmări) să afecteze relațiile de serviciu.

Procurorii acuză și transformarea confiscătii extinse în confiscare specială.

Norma introduce un standard pentru confiscare extinsă similar celui pentru condamnare, respectiv pentru confiscare specială. Or, confiscare extinsă este una fără condamnare, standardele sunt diferite de cele ale confiscarea specială.

Tocmai de aceea, instrumentul european transpus prin aceste norme o impune separat și sub alte condiții decât confiscarea specială.

Astfel, paragr. 15 al Preambulului Directivei 2014/42/UE explicitează confiscarea instrumentelor și a produselor infracțiunilor sau a bunurilor cu o valoare care corespunde respectivelor instrumente sau produse, arătând că „ar trebui să fie posibilă, sub rezerva pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare pentru o infracțiune” (s.n.) – instituție care corespunde în legea națională dispozițiilor art. 112 din Codul penal și acelor similare din legislația specială privind confiscarea specială.

În schimb, în privința confiscării extinse, în paragr. 21 al Directivei se arată expres:

Confiscarea extinsă ar trebui să fie posibilă în cazul în care o instanță consideră că bunurile în cauză sunt rezultatul unor activități infracționale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să se constate că bunurile în cauză sunt rezultatul unor activități infracționale. Statele membre pot prevedea, de exemplu, că este suficient ca instanța să evalueze pe baza probabilităților sau să poată prezuma în mod rezonabil că este semnificativ mai probabil ca bunurile în chestiune să fi fost obținute în urma unor activități infracționale decât din alte activități. În acest context, instanța trebuie să analizeze circumstanțele specifice ale cauzei, inclusiv faptele și probele disponibile, pe baza cărora ar putea fi luată o hotărâre privind confiscarea.

De aceea, Directiva prevede, la art. 5alin. (1) că „Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parțială, a bunurilor unei persoane condamnate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni care este susceptibilă să genereze, în mod direct sau indirect, beneficii economice, atunci când, în baza circumstanțelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt și a probelor disponibile, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este disproporționată în raport cu venitul legal al persoanei condamnate, o instanță consideră că

Prin introducerea condiției ca promisiunea să fie urmată de intervenția la funcționarul public, dispozițiile art. 291 alin. (1) C. pen., în forma modificată, contravin părții finale a art. 12 din Convenția penală privind corupția a Consiliului Europei, iar legiuitorul încalcă obligația de a transpune acest articol în dreptul intern. De asemenea, prin modificarea dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. pen., în sensul referirii la foloase „materiale”, norma de incriminare a traficului de influență contravine art. 12 din Convenție, care privește foloasele necuvenite, iar nu numai foloasele materiale necuvenite. Prin urmare, și sub acest aspect, legiuitorul încalcă obligația de a transpune art. 12 din Convenție în dreptul intern, asumată prin Legea nr. 27/2002.

Întregul text al sesizării poate fi consultat aici.