Parchetul Militar din România a anunțat luni că deschide o anchetă în legătură cu invazia rusă din Ucraina, conform Agerpres.

Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General anunță că s-a sesizat din oficiu și a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în legătură cu invazia rusă din Ucraina și consecințele operațiunilor militare asupra oamenilor cu cetățenie română din țara vecină.

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției Parchetelor Militare. În fapt s-au reținut următoarele: la data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei - stat independent și suveran. Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina. Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României", anunță Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Parchetul susține că, potrivit art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.

"Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române", spun procurorii.