Ministrul Justiției, Stelian Ion, transmite că a ajuns la concluzia că nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a magistraților.

"În urma analizei pe care am făcut-o cu privire la subiectul vârstei de pensionare a magistraților, am ajuns la concluzia că nu este oportună creșterea vârstei de pensionare a acestora, însă voi propune abrogarea textului de lege adoptat în anul 2018 referitor la pensionarea anticipată, care ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 Ianuarie 2022", a transmis ministrul.

Stelian Ion susține că prioritatea pe termen mediu va fi aceea de a găsi soluții pentru încurajarea oamenilor să rămână de bunăvoie în sistem, să contribuie cu experiența lor la îmbunătățirea calității actului de justiție și să se simtă pe deplin apreciați pentru munca pe care o depun.

După ce noul ministru al Justiției a vehiculat ideea creșterii vârstei de pensionare a magistraților, în câteva zile Consiliul Superior al Magistraturii a primit în jur de 20 de cereri de pensionare.

Stelian Ion intenționa ca vârsta minimă de pensionare a magistraților să fie la 60 de ani, nu la 47 sau 48 ca în prezent.