Nu mai puțin de 16 percheziții sunt în curs de desfășurare în București și trei județe, una dintre descinderi fiind la ANAF - Structura Centrală. Ancheta este făcută de procurorii de la DNA Oradea.

Procurorii nu au dezvăluit detalii despre dosar, dar au precizat într-un comunicat că se fac percheziții în București, Ilfov, Satu Mare și Botoșani.

Procurorii DNA — Serviciul Teritorial Oradea au deschis un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2010 — 2015.

Sunt vizate mai multe achiziții publice suspecte.