UPDATERemus Truică, Dan Andronic și fostul consilier al lui Tăriceanu, reținuți
Procurorii DNA i-au reținut pe Remus Truică, fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase, pe Dan Andronic și pe Marius Andrei Marcovici, fostul consilier al lui Călin Popescu-Tăriceanu, într-un dosar privind fapte de corupție.
UPDATE 10/12 Dan Andronic a fost și el reținut.
UPDATE 1:00 Omul de afaceri Remus Truică a fost reținut de procurorii DNA.
UPDATE 15:10 Remus Truică a fost ridicat de acasă și dus la audieri la DNA Brașov. Tot aici urmează să ajungă, cu mandat de aducere, și Dan Andronic, directorul publicației Evenimentul Zilei.
Potrivit surselor, ancheta vizează retrocedări ilegale.
Dosarul este instrumentat de DNA Brașov și a fost disjuns din cel al lui Viorel Hrebenciuc.
Prejudiciul estimat de DNA în acest dosar este de 136 milioane de euro.
În același dosar este implicat și așa-zisul prinț Paul de România. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mergea la audieri și a fost dus la spital în Ploiești.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Andrei Ilinca, prințul Paul s-a prezentat, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, a fost consultat și investigat, fiind ulterior internat pe Secția de cardiologie, scrie Agerpres.
Realitatea Tv relatează că Marius Andrei Marcovici, fost consilier personal al lui Călin Popescu-Tăriceanu, este audiat în acest dosar.
Potrivit unui comunicat, procurori din cadrul DNA Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2006 - 2015.
Miercuri, "ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicatul DNA.
de iron 09 Dec 2015 22:06