UPDATEPercheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, și la membri ai familiei
Procurorii DNA efectuează joi dimineața 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu și la membri ai familiei acestuia, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.
UPDATE
Președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost adus, joi după-amiază, cu mandat, la DNA București, în urma perchezițiilor care au fost efectuate atât la domiciliul acestuia, cât și la sediul CJ, transmite Agerpres.
La DNA București au ajuns anterior sora lui Dumitrescu și cumnatul acestuia.
+++
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, au transmis joi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 - prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În cursul zilei de 1 februarie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
+++
Conform informațiilor, percheziții au loc și la locuința surorii lui Iulian Dumitrescu, prin intermediul căreia s-ar fi luat mita.
Ancehta DNA ar viza modul de acordare al contractului pentru centura din Mizil.
G4Media mai spune că Iulian Dumitrescu este unul dintre cei mai influenți lideri liberali și unul dintre cei patru prim-vicepreședinți ai PNL. A fost unul printre principalii pretendenți din PNL pentru a prelua Ministerul Transporturilor în Guvernul Ciucă.
El este și unul dintre liberalii care îi cereau favoruri fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă (USR), în stenogramele DNA.
În vara anului trecut, o investigație "România, te iubesc" arăta cum oameni apropiați ai lui Iulian Dumitrescu și-au cesionat afacerile cu datorii la stat unor albanezi „sub ochii neputincioși ai statului, iar instituțiile de control par paralizate sub influența rețelei de putere din spatele politicianului care conduce Prahova”.
Într-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook, Iulian Dumitrescu a transmis că, "în urma speculațiilor apărute public", vrea să fac unele precizări.
"Pun la dispoziția procurorilor toate informațiile și datele de care au nevoie. Colaborez cu instituțiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situație. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcții politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns", a scris acesta.
de IOn 01 Feb 2024 11:19