Polițiști din mai multe județe efectuează vineri, sub coordonarea Parchetului General, percheziții la persoane care au postat mesaje pe rețelele de socializare, după anularea alegerilor prezidențiale.

Oamenii vizați sunt cei care prin mesajele postate îndemnau oamenii la revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice sau aruncarea în aer a unor clădiri publice, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse judiciare, au loc percheziții și la o firmă, prin intermediul căreia mai mulți influenceri au fost plătiți pentru a face propagandă în favoarea lui Călin Georgescu.

Conform unui comunicat al Parchetului General, sunt efectuate șapte percheziții domiciliare, coordonate de unități de parchet din țară, și anume Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Activitățile operative sunt realizate într-un număr de șapte dosare în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică și incitare la violență, ură sau discriminare.

"Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violență (revoltă prin ieșirea în stradă, omorârea unor persoane publice, aruncarea în aer a unor clădiri publice etc.) sau mesaje care promovează ura și violența pe motive etnice, rasiale sau religioase", transmite Parchetul.

În același context, în cursul zilei de joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a coordonat 2 percheziții domiciliare într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică.

Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.