Percheziții în mai multe locații aparținând SNSPA în dosarul deschis după acuzațiile lansate de mai multe studente la adresa sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA.

”În această dimineață, 20 august 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală. Având în vedere sesizarea din oficiu întocmită la nivelul Secției 2 Politie, în care procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectueaza cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală,  fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cadru didactic al unei universități din Capitală, în această dimineață sunt puse în executare 3 mandate de percheziție, la trei adrese din Municipiul București”, transmite Poliția Capitalei, potrivit News.ro.

Cercetările sunt continuate de către  Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracțiunile de folosire abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei.

Surse apropiate anchetei au precizat că perchezițiile au loc la sediul SNSPA și la alte două locații având legătură cu instituția, în dosarul deschis după ancheta jurnalistică referitoare la sociologul Alfred Bulai.

Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde este cazat și unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris,  site-ul de investigații Snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime și martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.