Peste 10 000 de membri ai Comunității Declic cer procurorului general, Gabriela Scutea, să dispună începerea unei anchete în privința posibilelor fraude electorale la alegerile locale din București.

Petiția Declic a fost lansată în urma suspiciunilor apărute în spațiul public privind fraudarea procesului electoral din Capitală, unde liderii formațiunilor politice s-au întrecut în acuzații privind voturi furate și mutate de la un candidat la altul.

La nivelul parchetelor locale, au fost înregistrate plângeri penale, însă comunitatea Declic cere o anchetă unitară care să aducă lumină odată pentru totdeauna în privința corectitudinii alegerilor.

"Tratate individual, fără a fi corelate informațiile de la un parchet local la altul, există riscul ca anchetele să piardă din vedere imaginea de ansamblu sau chiar să nu poată aduna suficiente probe", transmite Declic.

„Pentru noi, ca alegători, este incredibil ce se întâmplă. Practic,toate partidele politice strigă HOȚUL. S-au pus de acord că s-a furat la alegeri! Într-o asemenea situație pierde toată lumea, pentru că încrederea cetățenilor în procesul electoral este lapământ. România nu-și permite asta înainte de alegerile parlamentare. Trebuiesă aflăm dacă ne-au furat sau nu voturile și asta se va întâmpla doar printr-oanchetă amplă și imparțială a Parchetului General. Doar așa oamenii cinstițidin această țară vor putea merge din nou să voteze, convinși că votul lor chiarcontează”, a declarat Antoniu Bumb, campaigner Declic.