Parchetul General susține că, în urma unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare,nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare de către procurori și polițiști a cazului fetei incendiate în Mehedinți.

În luna iunie, procurorul general Gabriela Scutea a dispus efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, unde victima depusese o plângere împotriva bărbatului pentru viol.

"În continuarea comunicatului de presă din data 15 iunie 2020 având ca obiect controlul dispus de către procurorul general cu privire la dosarul înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare ca urmare a plângerii formulate de minora care a fost ulterior victima unei tentative de omor prin incendiere în județul Mehedinți, comunicăm următoarele: (...) În urma controlului efectuat, nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată", se arată într-un comunicat al PICCJ citat de Agerpres.

Parchetul General susține că procurorii din Vânju Mare au fost în "imposibilitatea obiectivă" de a administra probele pentru că nu era gata expertiza medico-legală și nu au putut lua o măsură preventivă împotriva agresorului doar pe baza unei plângeri penale.

Pe de altă parte, Parchetul General va efectua verificări sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, care îi vizează pe angajații DGASPC Mehedinți.

Pe 12 iunie, Ion Turnagiu a incendiat o fată de 17 ani dintr-o comună din județul Mehedinți, după ce a stropit-o cu o substanță inflamabilă. Bărbatul avea la activ cinci crime, primind o condamnare pe viață, însă el a fost eliberat condiționat în mai 2019, după ce Tribunalul Mehedinți a considerat că acesta îndeplinește condițiile necesare.

Înainte de a fi incendiată, fata depusese o plângere împotriva bărbatului pentru viol. Ea a fost plasată într-un centru de asistență socială, dar a fost scoasă de acolo de membri ai familiei.

Pe 30 iunie, Ion Turnagiu a murit la spital, după ce a încercat să se spânzure în arestul IPJ Mehedinți.