Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a participat marți, în sistem de videoconferință, la o întâlnire de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene

Întâlnirea a fost organizată de Ambasada Germaniei la București, stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat transmis de minister, temele de interes discutate au vizat recentul Raport privind Statul de Drept la nivelul UE, Parchetul European, proiectele de modificare a legilor justiției, precum și liniile de acțiune prioritare pentru MJ.

„Am discutat despre Raportul privind statul de drept, Raportul MCV, Parchetul European și viziunea ministerului privind legile justiției. Raportul Rule of Law este un instrument util pentru toate statele membre și de mare folos pentru cetățenii din Uniune. Interesul acestora este să beneficieze de standarde înalte și uniforme privind justiția și respectarea drepturilor omului. Este important ca, treptat, să eliminăm dublele monitorizări la nivel european și să existe un tratament egal între toate statele membre privind monitorizările pe statul de drept și justiție.Acest instrument este extrem de util și pentru a garanta că fondurile europene ajung la destinație fără a fi deturnate sau fraudate", a spus Predoiu după întâlnire, potrivit acluiași comunicat de presă.

Ministrul a mai afirmat că "este important să veghem la interesele financiare ale UE, pentru că, în fapt, veghem la interesele financiare naționale ale cetățenilor și companiilor noastre de a beneficia de aceste fonduri în regim de legalitate, concurență loială, profesionalism și integritate din partea autorităților guvernamentale".

De asemenea, el a declarat că românia sprijină EPPO și suntem în "avangarda" construcției acestuia.

Legat de modificările propuse pentru legile justiției, acesta a reiterat că proiectele vizează două obiective: să ofere soluții de reparare a unor erori făcute în perioada 2017-2018 și să ofere o platformă generoasă de dezbatere și elaborare legislativă pentru modernizarea așezărilor legislative de bază ale sistemului judiciar.