Președintele Iohannis a numit-o pe Livia Stanciu în locul lui Augustin Zegrean ca judecător pentru un mandat de 9 ani la CCR. Judecătorul Valer Dorneanu va asigura interimatul la conducerea Curții Constituționale timp de o lună.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) din 2010, Livia Stanciu, a fost numită în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 13 iulie.

Decretul în acest sens a fost semnat, joi, de președintele Klaus Iohannis.

Mandatul lui Augustin Zegrean, propus de Administrația Prezindețială ca judecător la CCR, expiră vineri, astfel că Președinția trebuia să numească un nou judecător.

***

Valer Dorneanu va fi președinte interimar al CCR începând cu 11 iunie până la 13 iulie, când va avea loc alegerea noului președinte CCR, dar și când plenul Curții Constituționale urmează să fie reînnoit, prin noile propuneri care trebuie validate din partea Camerei Deputaților și a Senatului pentru alte două locuri care vor rămâne vacante.

Augustin Zegrean, numit de Administrația Prezidențială, a fost reales în 10 iunie 2013 pentru un al doilea mandat de trei ani la conducerea CCR, astfel că mandatul îi expiră în câteva zile. Totodată, în iulie îi va înceta și calitatea de judecător al Curții Constituționale.

Augustin Zegrean a candidat la funcția de președinte interimar la CCR, dar nu a fost ales.

Tot în luna iulie va expira și mandatul altor doi judecători CCR, Tudorel Toader și Valentin Zoltan Puskas.

De asemenea, în condițiile în care Augustin Zegrean a fost numit de Administrația Prezidențială, aceasta va trebui să propună un nou judecător.

Valer Dorneanu este judecător al Curții Constituționale din 2013, când a fost numit de Camera Deputaților pentru un mandat de 9 ani.

El a fost deputat PSD în 2000-2008, între 2000-2004 fiind Președinte al Camerei Deputaților, iar între 2005-2008, având calitatea de Vicepreședinte. Dorneanu a îndeplinit și alte funcții de-a lungul anilor, printre care adjunct al Avocatului Poporului, ministrul pentru relația cu Parlamentul – Guvernul României) sau cea de profesor universitar, din 1999 până în prezent.

***

Camera Deputaților l-a numit deja, miercuri, pe Attila Varga pentru locul rămas vacant. La Senat a fost reluată procedura de desemnare a unui judecător la Curtea Constituțională, iar plenul urmează să se pronunțe asupra candidaturilor depuse de Ruxandra Jipa și de Mona Lisa Neagoe.

Comisia juridică a Senatului s-a reunit într-o nouă ședință, marți după-amiază, la solicitarea Biroului Permanent, pentru a-l audia și pe deputatul Marian Enache (fost membru UNPR), pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, după ce inițial dosarul acestuia fusese respins de senatorii juriști pentru că nu are sprijinul unui grup parlamentar.

În urma noii audieri, Enache a primit aviz favorabil, cu 6 voturi pentru și 5 împotrivă, și candidatura sa va fi supusă votului din plen, scrie News.ro.