CCR a respins miercuri sesizările președintelui Klaus Iohannis, PNL și USR privind modificările aduse Legii concurenței, astfel că șeful statul va fi scos din procendura de numire a conducerii Consiliului Concurenței.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii concurenței 21/1996 sunt constituționale în raport cu criticile formulate", se arată în minuta deciziei.

În sesizarea trimisă de șeful statului se arăta că Legea pentru modificarea și completarea Legii concurenței 21/1996 contravine ”unor norme și principii constituționale”, prin modul în care a fost adoptată și prin conținutul normativ.

Modificările propuse de PSD și votate în Parlament au fost contestate și de PNL și USR.

Senatul a adoptat pe 30 iunie, în calitate de cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii concurenței 21/1996, prin care numărul membrilor plenului Consiliului Concurenței este mărit de la 7 la 11. Totodată, numirea acestora se va face de către Parlament și nu de către președinte, așa cum se întâmpla până acum.