Ministrul justiției a transmis joi procurorului general Gabriela Scutea să ia măsuri pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei.

”Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a transmis Procurorului general, Gabriela Scutea, astăzi, 13 ianuarie 2022, o adresă prin care, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituție și art.69 alin.(3) teza II din Legea nr.304/2004, a îndrumat Ministerul Public să ia măsurile necesare potrivit competenței legale pentru a descoperi, preveni și combate eficient orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie, cum ar fi înșelăciunea, abuzul în serviciu, concurența neloială, grup infracțional organizat, care pot afecta drepturile cetățenilor a căror apărare reprezintă o datorie constituțională a Ministerului Public”, potrivit unui comunicat al Ministerului justiției.

Acest demers se adaugă altor îndrumări către Ministerul Public, prin care ministrul justiției a cerut combaterea eficientă a fenomenelor de crimă organizată, traficul de persoane, de droguri, infracțiunile cu violență, infracțiunile la regimul silvic.

Ministrul energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri că românii care au primit facturi mari trebuie să se adreseze furnizorului, iar apoi ANRE.