Procurorul Paula Tănase, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, este primul magistrat care și-a depus candidatura pentru șefia DNA.

Magistrat din 1996, Paula Tănase a a lucrat și în dosare de mică corupție. Ea a mai candidat și în 2012, dar nu a reușit să obțină nominalizarea. Atunci, ministrul Justiției este fosta judecătoare Mona Pivniceru.

Se mai pot depune candidaturi până vineri, conform calendarului stabilit de Tudorel Toader.

Funcția de șef al DNA a rămas vacantă după revocarea Laurei Codruța Kovesi de către președintele României, ca urmare a unei decizii controversate a Curții Constituționale.

Noua procedură este programată între 6 august - 6 septembrie, dar candidaţii pot depune cereri de înscriere până pe 24 august inclusiv.Pe 27 iulie, Ministerul Justiţiei a anunţat că au fost respinse cele patru candidaturi depuse pentru funcţia de procuror-şef al DNA în primul concurs.

Cei patru candidaţi înscrişi în prima selecție, respinși de ministrul Justiției, au fost Florentina Mirică - procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, Cristian Lazăr - procuror-şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General, Marius Iacob - procuror-şef adjunct al DNA şi Elena Grecu - procuror-şef serviciu în structura centrală a DNA.