Prima sentință în dosarul „Turceni-Rovinari”: Victor Ponta și Dan Șova, achitați
Judecătorii au dat prima sentință în dosarul în care sunt judecați fostul premier Victor Ponta și prietenul său, fostul senator PSD Dan Șova. Ambii au fost achitați. Doar fostul director de la Turceni a fost condamnat.
Decizia completului de trei judecători nu este definitivă. Ea poate fi contestată de DNA, dar și de Dumitru Cristea, fost director general al Complexului Energetic Turceni, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu (cel care a acordat contractele de asistență juridică supraevaluate).
Achitat a fost și Laurențiu Ciurel, fost director la Complexul Energetic Rovinari.
Instanța a dispus, însă, menținerea sechestrului pe bunurile tuturor inculpaților, inclusiv Ponta și Șova până la sentința definitivă în acest dosar.
Victor Ponta este primul premier român acuzat și trimis în judecată chiar în momentul exercitării funcției de șef al Guvernului. Procurorii anticorupție au notat în rechizitoriu capetele de acuzare: complicitate la evaziune fiscală, fals în declarații, spălare de bani.
Alături de el a fost trimis în judecată și Dan Șova, prietenul lui Victor Ponta. El este acuzat de evaziune fiscală. Director în cadrul Complexului Energetic Rovinari, Laurențiu Ciurel, este acuzat de procurori că a semnat în 2007 trei acte adiționale la contractul de asistență juridică încheiat cu SCA „Șova și Asociații”, prin care s-a suplimentat valoarea contractului de asistență juridică.
„Contractele au fost atribuite în mod direct către SCA „Șova și Asociații” fără nici un fel de procedură concurențială, fără ca sumele să fie prevăzute în Planul de Achiziții Publice al companiei. Actele respective au fost încheiate cu încălcarea atribuțiilor de serviciu", susțin procurorii.
Conform rechizitoriului, Laurențiu Ciurel a semnat și avizat din partea C.E.R. facturile și notele de onorarii în valoare de 1.665.717,41 lei. „Valoarea plătită efectiv este cu mult peste sumele estimate prin contractele adiționale, iar banii plătiți au provenit din fondurile de investiții", susțin anchetatorii. Ciurel a încheiat și în 2008 un alt contract de asistență cu SCA „Șova și Asociații”, în contextul unui litigiu dintre Complexul Energetic Rovinari (C.E.R) și SC pentru Închiderea - Conservarea Minelor SA (ICM). „Contractul de asistență juridică a fost încheiat, deși complexul energetic beneficia deja de asistență juridică din partea societății de avocați, în baza contractului menționat anterior, cu scopul exclusiv de a insera o clauză referitoare la plata unui comision de succes, în condițiile în care la momentul semnării contractului, părțile din litigiul principal se înțeleseseră deja asupra încheierii unei tranzacții (înțelegeri)", mai arată DNA.
Acest contract ar fi prejudiciat Complexul Energetic Rovinari, conform procurorilor, cu 1.071.336,80 lei, din care 977.463,88 lei comision de succes.
„Contractul respectiv a fost încheiat la insistențele inculpatului Șova Dan-Coman, cel care a și conceput termenii și condițiile respectivului contract, totodată semnându-l din partea SCA Șova și Asociații”, mai spun procurorii. Litigiul pentru care a fost încheiat acest contract de asistență juridică s-a finalizat după numai câteva zile prin încheierea între cele două părți a unei înțelegeri.
„Tranzacția prin care CER se obliga să achite suma de bani menționată a fost încheiată de inculpat fără ca acesta să aibă mandat special din partea AGA sau a Consiliului de Administrație și cu încălcarea Legii nr. 243/2005 care prevedea stingerea creanței prin majorarea capitalului social al CER și emiterea de noi acțiuni.
În acest dosar a fost trimis în judecată și Dumitru Cristea, fost director al Complecului Energetic Turceni, care a semnat în mod asemănător contracte de asistență juridică cu Dan Șova „prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a atribuțiilor de serviciu".
Complexul Turceni ar fi fost prejudiciat cu 1.622.987,90 lei
Un alt contract semnat de Cristea cu Șova ar fi prejudiciat instituția cu 1.142.400 lei. Un al treilea contract încheiat ar fi adus un nou prejudiciu, în valoare de 1.242.018 lei.
Cum rezolva Dan Șova litigiile
„Avocații SCA „Șova și Asociații” inclusiv Șova Dan-Coman acordau asistență juridică în diverse litigii, în cazul de față (CE Rovinari vs. ICM, CE Turceni vs. Electrica sau CE Turceni vs. ICM) în baza contractelor deja încheiate cu cele două complexuri. În două dintre litigii, complexurile energetice au avut calitatea de pârât CER vs. ICM și CET vs. ICM și în unul de reclamant (CET vs. Electrica)", susțin procurorii. Magistrații spun că, în cursul judecății cauzelor, „în funcție de poziția procesuală a părții pe care o reprezenta, în sensul că aceasta ar fi dispusă să încheie o tranzacție, inculpatul Șova Dan-Coman întreprindea demersuri pe lângă directori pentru a încheia contracte de asistență juridică separat pentru aceste litigii, de fiecare dată prevăzute cu comisioane de succes, deși activitatea juridică menționată în cuprinsul lor fusese deja derulată în baza contractelor existente, iar la momentul actelor adiționale, soluția era practic cunoscută", explică procurorii.
În această modalitate, Dan Șova ar fi contribuit la prejudicierea complexurilor energetice cu 3.455.754,8 lei, echivalentul a aproape 1 milion de euro la cursul de schimb al acelei perioade.
„O parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexuri energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională", afirmă procurorii anticorupție
Plata pentru Ponta pentru servicii fictive
„În perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, inculpatul Ponta Victor-Viorel, prin cabinet individual de avocat, a obținut de la SCA „Șova și Asociații” suma 181.439,98 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat", susțin procurorii.
Convenția de conlucrare între casele de avocatură ale lui Dan Șova și Victor Ponta a fost încheiată în august 2007, fiind prelungită în 2008. Convenția s-a încheiat în luna decembrie 2008, moment în care Ponta Victor-Viorel a devenit ministru.
„Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, avocatul Ponta Victor-Viorel a emis în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei.
Procurorii spun că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea inculpatului Ponta Victor Viorel pentru contractele încheiate de SCA „Șova și Asociații” cu complexurile energetice, având în vedere că a rezultat că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepția că Dan Șova beneficiază de susținerea lui Victor Ponta.
Actele depuse de Victor Ponta la dosar, prin care arăta ce activitate a prestat în baza contractului Șova, sunt considerate falsuri de către procurorii anticorupție. „Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfășurată de mai mulți avocați din cadrul SCA „Șova și Asociații”, avocați care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte", susțin procurorii. Cu privire la infracțiunile de spălare de bani, s-a reținut că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, inculpații Ponta Victor-Viorel și Șova Dan Coman au disimulat adevărata natură a provenienței banilor (181.439,98 lei) obținuți de Victor Ponta.
„O parte din aceste sume a fost folosită în perioada octombrie 2007 – 2009, inclusiv pentru achiziționarea în anul 2008 a două apartamente situate în București, care ulterior în anul 2013 au revenit în mod gratuit în proprietatea lui Ponta Victor-Viorel, în urma lichidării patrimoniului Cabinetului de Avocat Ponta Victor-Viorel”, explică procurorii.
Mitsubishi Lancer pentru Victor Ponta
DNA mai susține că Victor Ponta a mai beneficiat de foloase din partea societății de avocați, constând în transmiterea dreptului de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei.
În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.„Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel, care a participat la alegerea acestuia și l-a preluat personal", arată procurorii.
ANAF s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 126.979,73 lei față de inculpatul Șova Dan-Coman și cu suma de 51.321,80 lei față de inculpatul Ponta Victor-Viorel.
Comentarii