Primarul PSD din Mioveni, Ion Georgescu, este urmărit penal și a fost reținut joi pentru 24 de ore după ce a fost prins în flagrant când restituia 10.000 de euro dintr-o șpagă.

El este acuzat pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranșă de 10.000 euro, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenți din conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni, pentru ca aceștia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remiși primarului, conform înțelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală.

Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reușit să-și țină "promisiunea” făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior.

În acest context, la data de 04 octombrie 2023, în sediul primăriei orașului Mioveni, suspectul Georgescu Ion ar fi remis martorului suma de bani menționată mai sus, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii.

Miercuri seară, întrunit în ședință extraordinară, Biroul Permanent Județean al PSD Argeș a decis excluderea din partid a lui Ion Georgescu.

"PSD condamnă ferm și se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate și va fi intransigent cu oricine le va încălca", a transmis liderul organizației din Argeș, Ion Mînzînă, citat într-un comunicat de presă.