Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu.

UPDATE

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Cristian  Popescu Piedone, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

După preluarea atribuțiilor aferente funcției de primar al Sectorului 5, Piedone cu știință ar fi omis să ia măsurile inerente atribuțiilor prevăzute de lege, determinate de două Hotărâri ale Consiliului local Sector 5 București adoptate în anul 2020 privind salubrizarea Sectorului 5, precum și măsurile pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciului.

În consecință, o societate comercială care nu deținea licență, ar fi continuat să încaseze de la persoanele fizice, persoanele juridice și de la asociațiile de proprietari de pe raza Sectorului 5, tarife majorate cu 25% față de tariful aprobat de consiliul local.

Aceasta în condițiile în care societatea SALUBRIZARE Sector 5 SA (fostă SC Salubrizare Fapte 5 SA), deținută de Sectorul 5 București, avea drept exclusiv de prestare a serviciului public de salubrizare pe raza sectorului respectiv.

+++

Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a fost ridicat vineri de procurorii anticorupție de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni și dus la audieri la sediul central al DNA, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, ar fi vorba despre un dosar deschis recent privind fapte de corupție.

Fost primar al Sectorului 4, Piedone are o condamnare în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare în dosarul "Colectiv".

Pronunțarea sentinței definitive a fost amânată de trei ori și ar trebuie să aibă loc pe 3 mai.