O șefă de serviciu și un ofițer de la au fost puși astăzi sub control judiciar într-un dosar în care sunt acuzați că au luat mită pentru rezolvarea favorabilă a dosarelor mai multor zeci de imigranți care au primit permise de muncă în România.

Iulia Constanța Nastasia (șef de serviciu în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări București) și George Dan (inspector principal în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări București) sunt cercetați pentru trafic de influență și dare de mită, respectiv luare de mită în 22 de cazuri.

Procurorii susțin că faptele s-au petrecut în perioada mai 2012 – octombrie 2014.

George Dan ar fi primit de la Cătălin Pop cel puțin 2.200 euro pentru un număr de 22 de dosare (cel puțin 100 de euro/per dosar), conform procurorilor.

„Această sumă de bani a fost primită în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, prin soluționarea cu referate favorabile sau/și prin întocmirea de alte documente favorabile obligatorii cu semnificație în privința acordării avizului final a celor 22 dosare ce le avea în lucru, cu privire la cetățenii străini solicitanți de autorizații de muncă pe teritoriul României", explică procurorii anticorupție.

Tot Cătălin Pop este cel care i-ar fi dat mită și Iuliei Nastasia. Șefa de serviciu ar fi primit patru geamuri termopan în valoare de 2.000 lei pe care le-a montat la casa ei de vacanță, pentru urgentarea emiterii avizului favorabil corespunzător eliberării autorizației de muncă pe teritoriul României pentru un cetățean filipinez.

„Nastasia Iulia Constanța a acceptat promisiunea și a primit foloase materiale, în schimbul intervenției asupra funcționarului competent, subordonat al său, pentru urgentarea soluționării favorabile a cererii respective, în sensul întocmirii cu celeritate a unui referat favorabil, înainte de data programării legale", detaliază procurorii.

Cătălin Pop și cetățeanul chinez Lu Jian You, cercetați și ei în acest dosar, și-au recunoscut vina, susțin procurorii, iar în privința lor DNA a mers pe procedura acordului de recunoaștere a vinovăției. Ei s-au declarat vinovați de 69 de infracțiuni de trafic de influență, respectiv pentru 23 de fapte de cumpărare de influență în formă continuată.