Procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru, suspendată din funcție după trimiterea sa în judecată

Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de trimiterea în judecată a procurorului DNA Mihaiela Iorga Moraru și au dispus suspendarea acesteia din funcția de procuror.
Consiliul Superior al Magistraturii a îndeplinit o simplă formalitate, în condițiile în care un magistrat trimis în judecată este automat suspendat din funcție, conform legii.
Mihaiela Iorga Moraru, cea care a avut în lucru dosarul „Microsoft” până s-au prescris faptele, dar și alte dosare importante clasate, a fost trimisă în judecată de colegii din DNA sub acuzațiile de favorizarea făptuitorului și fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale).
Conform procurorilor, în perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești (Florian Walter, n.r.), procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenție directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive și omisive.
Procurorii anticorupție susțin că Mihaiela Iorga Moraru ar fi desfășurat „activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, legal învestiți cu exercitarea acțiunii penale împotriva persoanei respective”.
Comentarii