Augustin Lazăr spune că există mai multe infracțiuni pentru care se fac cercetări, atât împotriva jandarmilor care au acționat abuziv, cât și împotriva celor care au agresat jandarmi.

Procurorul general Augustin Lazăr susține că anchetele declanșate vor fi derulate imparțial și cu profesionalism atât în ceea ce privește abuzurile jandarmilor, cât și pentru fapte de ultraj asupra jandarmilor.

„Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestației din București, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dorește să asigure opinia publică cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparțiale și efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor și care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanților sau al forțelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele și persoanele implicate, precum și al stabilirii responsabilităților legale”, susține Ministerul Public într-un comunicat.

„Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație”, se mai arată în comunicat.

Procurorul general Augustin Lazăr transmite și că trebuie avut încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor angrenați în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil.