Augustin Lazăr a anunțat că se fac verificări privind modul în care au fost verificate informările trimise de SRI în legătură cu problemele din sistemul medical.

"Există un număr de astfel de informări care au fost transmise autorităților statului român. Unele dintre ele au fost transmise mai multor parchete. Aceste sesizări privesc o varietate de încălcări în domeniul medical, nu se referă exclusiv la o anumită chestiune. Noi suntem în faza în care facem o evaluare a modului în care ele au fost verificate”, a declarat, într-un interviu pentru Digi24, Augustin Lazăr, procurorul general al României.

Lazăr a precizat că, în câteva zile, Ministerul Public va avea o imagine "cât mai corectă” a acestor informări și dacă ele au fost valorificate în dosare.

"Conducerea Ministerului Public vrea să-și facă o imagine despre maniera în care informările au fost preluate de către colegii de la diverse parchete. Unele au mers la DNA, altele au mers la parchete din teritoriu. Am vrea să ne facem o imagine dacă ele au fost valorificate în anumite dosare care au fost in instrumentate”, a spus el.

Procurorul general a mai spus că informările de la SRI privind sistemul medical au fost "destul de variate”, cel mai adesea cu referire la achiziții și produse, "nu neapărat de dezinfectanți, medicamente, produse specifice”.

"Această chestiune urmează să o clarificăm, în câte dintre aceste note apărea această firmă. Eu aș putea să vă spun că există multe alte firme care apar și care au livrat servicii și produse medicale. Trebuie să vedem dacă au sau nu o legătură”, a conchis Augustin Lazăr.

SRI a precizat, pe 10 mai, că a trimis, în ultimii cinci ani, circa 100 de informări "inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești”. 

Serviciul a mai precizat că printre beneficiarii legali ai informărilor pe această problematică s-au aflat președinți de Consilii Județene, prefecți, miniștri, prim-ministrul și președintele României.

Raportul comisiilor parlamentare de control SRI, dat publicității pe 18 mai, arată că SRI a transmis, în cinci ani, patru informări referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanților Hexi Pharma utilizați în spitale, una singură ajungând la Ministerul Sănătății, iar restul la două consilii județene și o prefectură.

După ce scandalul Hexi Pharma a devenit public, SRI a mai transmis două informări "beneficiarilor la nivel central”, fără a preciza care sunt aceștia.