Proiectele de incluziune socială pe bani europeni, care implică firma lui Dan Barna, sunt verificate de Departamentul pentru Luptă Anti-Fraudă, anunță Rise Project, care a scris despre afacerile cu fonduri UE ale candidatului USR la prezidențiale.

"Două dintre ele ("SES-am deschide-te" și "Biblioteca bunelor practici") au intrat în cercetări preliminare după articolul nostru de marți. Primul, implementat în tandem cu CJ Alba, a inclus croitoria condusă de sora lui Barna și o tipografie căpușată sistematic. În al doilea, eșuat complet, compania lui Barna a fost beneficiar direct. Al treilea, "Punți Comunitare", se află deja sub investigația DLAF", anunță Rise Project.

Jurnaliștii de la Rise Project au publicat o investigație privind proiecte sociale finanțate din fonduri europene gestionate de firma lui Dan Barna.

"Ceea ce se sugerează în acel articol este ca și cum i s-ar reproșa unui fotbalist că nu au ieșit toate fazele perfecte. Dincolo de asta, e ca și cum ne-am supăra pe Hagi că n-a înscris de fiecare dată. Lucrurile sunt foarte clare, am fost deschis, nu am nimic de ascuns", a replicat liderul USR, adăugând că perspectiva din care e abordat articolul este "semnificativ extrasă din context, cumva și selecția atentă doar a celor câțiva nemulțumiți, fiind ignorați zecile de beneficiari".

"Informația este luată pe bucățele particulare, fiind ignorat contextul larg al implementării, într-un context în care linia respectivă de finanțare fiind la început nu avea cele mai bune premise să asigure sustenabilitatea”, a mai spus Dan Barna.