Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) ar fi încercat de trei ori să preia dosarul TelDrum în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal, în primele două cereri fără să fie invocat niciun temei legal.

La solicitarea Agerpres, Direcția Națională Anticorupție arată că pe 21 decembrie 2018, 17 ianuarie, 31 ianuarie, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a formulat trei cereri prin care solicita transmiterea dosarului TelDrum, care-l vizează pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit DNA, "în primele două cereri nu s-a invocat niciun temei legal de preluare a acestui dosar, motiv pentru care au fost cerute clarificări din partea DNA".

"În ultima solicitare a Secției, datată 31 ianuarie 2019, s-a invocat împrejurarea că DNA nu ar mai avea competență de soluționare a acestui dosar, deoarece unele dintre persoanele împotriva cărora se efectuează urmărirea penală au calitatea de magistrați", notează Direcția Națională Anticorupție.

Pe 14 februarie, DNA a răspuns Secției pentru anchetarea magistraților și a arătat că "nu există niciun criteriu care să atragă competența Secției, niciuna dintre persoanele față de care se efectuează urmărirea penală neavând calitatea de magistrat".

Pe 13 noiembrie 2017, DNA a anunțat că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârșite în dosarul TelDrum în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Informația apare în ziua în care Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență - ținută la secret - prin care sunt modificate cele trei legi ale Justiției adoptate anul trecut. Una dintre prevederi vizează transformarea Secției de anchetare a magistraților în stat în stat. Astfel, procurorul general, Augustin Lazăr, nu va mai putea infirma actele de urmărire penală ale procurorilor din secția specială, dacă le consideră ca fiind nelegale sau netemeinice.

De asemenea, o altă modificare stabilește că la funcțiile de conducere din parchete, inclusiv la cea de procuror general, pot candida și judecători care au fost procurori, iar avizul nu va mai fi dat de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ci de către plenul CSM.

Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a declarat marți, la Bruxelles, că nu a fost informat de Guvernul României în legătură cu ordonanța de urgență adoptată azi. ”Nu am știut”, a răspuns Timmermans când a fost întrebat de reporterul G4Media.ro într-o conferință de presă.