Medicul Alexandru-Florin Săvulescu, șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", este urmărit penal de DNA.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus luni punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 16 septembrie 2022, a lui Alexandru-Florin Săvulescu, la data faptelor șef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila” – București, fiind cadru militar activ cu gradul de colonel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În cursul anului 2022, Săvulescu ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora, precizează DNA.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,

- să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.