Senatorul Marius Isăilă a fost condamnat, joi, la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

În aprilie, Isăilă a fost condamnat, în primă instanță, la patru ani de închisoare.

În iulie 2015, senatorul Marius Isăilă a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de către procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influență, după ce acesta, printre altele, ar fi cerut bani în schimbul intervenției pentru blocarea unui control ANAF și pentru atribuirea de contracte pe bani publici, scrie Mediafax.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție precizau că Isăilă a fost deferit justiției pentru trei infracțiuni de trafic de influență (două în formă continuată și una în formă simplă) și una de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Marius Isăilă candidează, de pe primul loc, pe listele PRU Bacău pentru un post de deputat.