Fostul vicepreședinte al ANAF Șerban Pop a fost retrimis luni în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Înalta Curte de Casație și Justiție a restituit cauza anchetatorilor.

În etapa premergătoare judecății (cameră preliminară), prin încheierea din 24 martie 2021, judecătorii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), la contestația formulată de Șerban Pop, au restituit cauza la procuror.

Potrivit DNA, motivul restituirii a fost unul de ordin procedural, în legătură cu Ordonanța din 17 septembrie 2019, prin care procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție infirmase în întregime o soluție de clasare dispusă anterior.

Între timp, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Decizia nr. 23/2020 din 14/09/2020 a Completului pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care clarifică noțiunea de procuror ierarhic superior.

Pe baza aceleiași Decizii, magistrații ICCJ au mai dispus infirmarea în întregime a tuturor actelor subsecvente Ordonanței din 2019, inclusiv a rechizitoriului întocmit în cauză.

După restituire, procurorii anticorupție au refăcut actele de urmărire penală:

- au infirmat soluția de clasare conform Deciziei nr. 23/2020 din 14/09/2020 a Completului pentru Soluționarea Recursului în Interesul Legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, - au readministrat probatoriul,

- au dispus retrimiterea în judecată a lui Pop.

Ce acuzații i se aduc fostului vicepreședinte al ANAF

În perioada 31 ianuarie - 23 decembrie 2008, Șerban Pop, vicepreședinte ANAF, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 5.000.000 euro din care ar fi primit în 4 tranșe, în conturile unor companii off shore pe care le controla prin interpuși, suma de 2.500.000 euro.

”Banii ar fi fost primiți de inculpat, în perioada 08 septembrie -23 decembrie 2008, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv aprobarea unei soluții fiscale individuale anticipate (act administrativ) legată de o tranzacție încheiată între compania omului de afaceri și o societate de stat și a urgentării restituirii, către firma omului de afaceri, a sumei de 228.259.140 lei cu titlu de TVA”, susțin procurorii anticorupție.

După primirea sumei aferente rambursării, aproximativ jumătate din banii încasați de firma omului de afaceri ar fi fost transferați într-un cont deschis la o bancă din Ungaria, iar de aici către două firme offshore controlate de același om de afaceri. De acolo, 2.500.000 euro au fost transferați mai departe, în conturile unor firme offshore din Cipru controlate de Pop, prin intermediar.

În vederea confiscării speciale a sumei reprezentând obiectul infracțiunii de luare de mită s-a dispus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deținute de inculpat, precum și poprirea asupra sumelor de bani prezente și viitoare aflate în conturile deschise pe numele inculpatului, până la concurența sumei de 2.500.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu solicitarea de menținere a măsurilor asigurătorii.