Serbia respinge cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiță

Presa sârbă a anunțat vineri că justiția din Serbia a respins cererea autorităților române de extrădare a lui Sebastian Ghiță.
Decizia Înaltei Curți de Justiție din Belgrad vine în contextul în care fostul deputat PSD a cerut azil politic în Serbia.
Potrivit Danas.rs, hotărârea poate fi contestată.
Sebastian Ghiță a dispărut din România, în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, după ce a participat la un eveniment organizat de SRI.
În 16 decembrie, ICCJ decisese să-i ridice interdicția de a părăsi țara, dar decizia nu era definitivă.
Polițiștii de filaj care îl supravegheau pe Sebastian Ghiță la solicitatea anchetatorilor l-ar fi pierdut pe fostul deputat, în timp ce îl filau pe DN 1, după ce un alt autoturism le-ar fi tăiat calea. Ghiță conducea cu viteză foarte mare, iar echipajul nu ar fi reușit să îl urmărească pe fostul deputat, care mergea spre casă după un eveniment al SRI.
Fostul deputat a fost localizat și prins pe 14 aprilie 2017 în capitala Serbiei. Acesta avea barbă și acte false care atestau că este cetățean sloven.
Autoritățile române au început imediat procedurile pentru aducerea în țară.
Sebastian Ghiță este implicat în mai multe dosare de corupție. Pe 14 iunie 2018, el a fost achitat, în primă instanță, într-un dosar în care este judecat pentru numeroase infracțiuni, inclusiv de corupție, șantaj și conducere fără permis.
Comentarii