Procurorii DNA au anunțat-o că este gata expertiza în dosarul „Belina” și i-au înmânat un DVD care conține concluziile experților în ceea ce privește valoarea insulei Belina și a părții din Dunăre ce a ajuns în administrarea Tel Drum.

Fostul vicepremier Sevil Shhaideh s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, ea fiind chemată de procurori pentru a i se înmâna un exemplar al raportului de expertiză realizat în dosarul "Belina".

Sevil Shhaideh a declarat jurnaliștilor prezenți la DNA că va analiza împreună cu avocații această expertiză.

Dosarul în care DNA le investighează pe Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, pentru care Parlamentul a dat aviz negativ pentru începerea urmăririi penale, se referă la afacerea Lacului Belina, ajuns la rugămintea lui Liviu Dragnea la CJ Teleorman, iar apoi la compania Tel Drum, despre care DNA susține că ar fi controlată de Liviu Dragnea.

Conform procurorilor, „în anul 2013, prin acțiunea concertată a unor persoane cu funcții publice, părți din Insula Belina și Brațul Pavel (cu suprafață de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea județului Teleorman și în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private (firma Tel Drum, n.r.)”.

DNA susține că au fost întocmite două hotărâri de guvern cu încălcarea Constituției României și alte cinci legi.

„Prin aceste fapte a fost prejudiciat patrimoniul statului și au fost vătămate interesele Administrației Naționale "Apele Române". Totodată, au fost efectuate notări în cărțile funciare ale celor două imobile (insula Belina și brațul Pavel) cu încălcarea dispozițiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere și pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menționate”, mai arată procurorii anticorupție într-un comunicat de presă.

Anchetatorii mai spun că, „fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina și Brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii și al Constituției, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu județean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.

Două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, s-au opus la primul act normativ și „au atras atenția că scoaterea din domeniul public al statului și din administrarea "Apelor Române” a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern”.

„În aceste condiții, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparența că Insula Belina și Brațul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparțin domeniului public al statului aflate în administrarea "Apelor Române”, astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern”, mai spune DNA.

Procurorii arată concret că în ședința de guvern din 6 noiembrie 2013, „s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificație ale Insulei Belina și Brațului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenența acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparența că trecerea lor în proprietatea și administrarea Consiliului Județean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern.

Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripțiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiției și al Ministerului Finanțelor Publice”, mai spun procurorii.

DNA cere aviz pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb pe care o bănuiesc că „a inițiat și promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative”.

„Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condițiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh și-a însușit în totalitate conținutul notei de fundamentare și a proiectului de hotărâre de guvern, a inițiat și a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfințea transmiterea unor părți din imobilele Insula Belina și Brațul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii menționează și că suprafețe din Insula Belina și Brațul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private și înainte de emiterea actelor normative de mai sus.

„Pentru a nu atrage atenția administrației publice centrale cu privire la existența unor interese ale acelei firme (Tel Drum, n.r.) referitor la insula Belina și brațul Pavel, s-a dorit obținerea unor extrase de carte funciară "curate", în care să nu apară contractele de închiriere având ca părți Administrația Apele Române și această societate comercială. Astfel, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Gușă Rodica și Diaconu Alexandrina Anduța, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul Civil, au acționat astfel încât să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată”, explică procurorii.

Sevil Shhaideh este acuzată de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar Rovana Plumb este acuzată de complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcției ministeriale.

Liviu Dragnea este nașul de cununie al vicepremierului Sevil Shhaideh, pe care chiar a și propus-o pentru funcția de premier imediat după câștigarea alegerilor din decembrie 2016.

Victor Ponta a afirmat că Liviu Dragnea este cel care a cerut ca Lacul Belina să fie trecut din subordinea Apelor Române la Consiliul Județean Teleorman. Ulterior, lacul a ajuns la Tel Drum.

Lacul Belina este locul în care unde liderul PSD s-a fotografiat la pescuit de știucă cu fostul premier Sorin Grindeanu. Lacul a ajuns ilegal în proprietatea Tel Drum, susțin procurorii.