Tribunalul București a decis vineri ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu să fie eliberat condiționat din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare.

Decizia e definitivă.  

Inițial, în luna ianuarie, Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea de eliberare depusă de Vîntu, însă Tribunalul București a admis vineri contestația depusă de omul de afaceri.

Sorin Ovidiu Vîntu avea de executat 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare, relatează Agerpres.

Ultima condamnare de 10 ani închisoare a fost primită de Vîntu în aprilie 2018, într-un dosar privind delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA.

El mai are la activ 8 ani închisoare în dosarul FNI (februarie 2017), 6 ani și 2 luni închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016), 2 ani închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014) și un an închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță (iunie 2012).