Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, a Sorinei Pintea, manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș.

UPDATE

Sorina Pintea va fi arestată preventiv pentru 30 de zile, a hotărât Tribunalul București. Decizia nu e definitivă.

+++

Sorina Pintea, fost ministru al sănătății în Guvernul Dăncilă, a fost reținută pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, ”care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect "proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială”.

Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.

În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul Sorinei Pintea din cadrul spitalului, ”s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Sorina Pintea urmează să fie prezentată sâmbătă Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA a organizat vineri o acțiune de prindere în flagrant la Spitalul Județean din Baia Mare.

Fiul Sorinei Pintea s-ar fi întâlnit cu denunțătorul care i-a spus de bani ajunși la Liviu Pop

Mai mult pe EurActiv »