Avocatul Poporului este o instituție fundamentală, care și-a exercitat întotdeauna activitatea cu imparțialitate și profesionalism, în viziunea ministrului Justiției Tudorel Toader.

"Avocatul Poporului reprezintă astăzi o instituție fundamentală, care are menirea de a garanta echilibrul dintre autoritățile statului și cetățenii săi, precum și protecția drepturilor și libertăților fundamentale. (...) Toate aceste mijloace legale conferă instituției Avocatului Poporului un rol aparte în arhitectura democratică a României moderne. Acest rol este consolidat și legitimat în mod special de faptul că Avocatul Poporului și-a exercitat întotdeauna activitatea cu imparțialitate și profesionalism în ciuda unora dintre dificultățile întâmpinate, fiind mereu la înălțimea prestigiului oricărei instituții similiare din Uniunea Europeană", a afirmat Toader, în discursul susținut cu prilejul activităților organizate la aniversarea a două decenii de la înființarea Avocatului Poporului, potrivit Agerpres.

Ministrul Justiției a ținut să sublinieze că, alături de Curtea Constituțională, Avocatul Poporului a devenit un reper esențial al vieții democratice din România, punctând implicarea activă a acestei instituții nu numai la nivel național, ci și internațional, și a menționat cât de importantă este contribuția pe care Avocatul Poporului o are în plan legislativ atunci când este consultat cu privire la proiecte de legi sau ordonanțe.

Anul acesta, spre exemplu, Avocatul Poporului a fost consultat cu privire la Ordonanța 13.