Declarația sa vine după ce Asociația "Forumul Judecătorilor din România" a cerut luni Consiliului Superior al Magistraturii să apere independența sistemului judiciar față de atacurile reprezentanților puterii legislative și ai puterii executive.

”Forumul Judecătorilor, care este compus din procurori, ca să ne lămurim, să se lămurească toată lumea, și care nu este o asociație, este un blog, o platformă, n-am înțeles exact, dar nu este o structură care are un statut legal, așa încât o punem această chestiune la categoria și altele, cum sunt și alte păreri exprimate în societate și e bine că societatea românească permite diversitatea părerilor, pentru că acesta este elementul fundamental democratic”, a replicat liderul Senatului.

Forumul Judecătorilor face referire la discursurile unor lideri politici cu ocazia mitingului organizat de PSD pe 9 iunie, dar și a doua zi, „în privința cărora este necesară intervenția neîntârziată a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, pentru a stopa atacurile fără precedent la adresa judecătorilor și procurorilor”.

Asociația Forumul Judecătorilor face referire și la amenințările lui Liviu Dragnea la adresa procurorilor DIICOT care anchetează plângerea la adresa premierului Vioricăi Dăncilă.