Toader dă vina pe Curtea de Apel Ploiești în cazul documentelor de extrădare rătăcite
Ministrul Justiției spune că instanța prahoveană a avut nevoie de două săptămâni pentru a trimite documentele solicitate. Tudorel Toader spune că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță la Belgrad.
Tudorel Toader a declarat miercuri că documentele cerute de autoritățile sârbe nu au ajuns la destinație pentru că au fost necesare două săptămâni pentru ca judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești să trimită documentele în original.
Ministrul a spus că și pe jos ar fi ajuns mai devreme.
„Pe data de 27 februarie, Ministerul Justiției a primit de la Curtea Supremă din Serbia solicitarea unor clarificări suplimentare privind activitatea infracțională desfășurată de către inculpatul a cărui extrădare se cere. Imediat am transmis solicitarea la Curtea de Apel Ploiești, pe 27 februarie. Pe 7 martie Curtea de Apel Ploiești ne-a transmis documentele. Ministerul Justiției le-a tradus. Pe 8 martie le-a transmis prin fax la Curtea Supremă din Serbia. Pe 8 martie - la Curtea Supremă din Serbia, cu dovadă de expediere, cu dovadă de primire. Am solicitat Curții de Apel, cum cere procedura de extrădare, documentele în original. Dacă ni le-a trimis în copie pe 7 martie, în original ni le-a trimis pe 21 martie 2018. În aceeași zi, 21 martie, au fost transmise prin curierat rapid către Ministerul Justiției din Serbia și avem dovada primirii la ministerul din Serbia pe 23 martie. (...) Cel mult puteți întreba Curtea de Apel Ploiești de ce i-au trebuit două săptămâni, de pe 7 martie până pe 21 martie, să ajungă de la Ploiești la Ministerul Justiției din România unde ar fi ajuns și pe jos mai devreme de două săptămâni”, a declarat ministrul Tudorel Toader.
Acesta mai spune și că nu s-a întâlnit cu fugarul Sebastian Ghiță în Serbia.
„Cum să se întâlnească un ministru al Justiției cu cineva care este în procedură de extrădare. Unii m-au întrebat dacă nu participă la discuții cu ministrul Justiției. Este absolut imposibil. V-am declarat, vă repet dacă vreți, nu-i problemă. Nu că n-am avut. Nici măcar nu l-am văzut, cum nu l-ați văzut dvs ieri sau alaltăieri”, a spus ferm Toader.
Comentarii