Tudorel Toader a declarat că scrisoarea transmisă către miniștrii de Justiție din statele UE cu privire la revocarea Laurei Codruța Kovesi a avut drept scop informarea cu privire la realitatea juridică, fără să fi fost formulate critici.

”Scrisoarea nu am spus că a respectat, că nu a respectat, a fost o simplă infomare. Eu am pornit de la convingerea pe care o am și acum că o decizie la nivel european, chiar dacă are o puternică componentă politică, trebuie să se bazeze pe cunoașterea realității juridice. Nu am făcut păreri, nu am formulat critici, ci am formulat pasaje din câteva decizii ale Curții Constituționale au constatat respectivele conflicte. Nu am cerut să mi se răspundă. Am văzut reacții pro și contra. A avut un singur obiectiv: cunoașterea realității juridice”, a declarat  duminică seara, la România TV, Tudorel Toader, relatează Mediafax.ro.

Ministrul Justiției a transmis recent o scrisoare miniștrilor de Justiție din statele Uniunii Europene, în care a prezentat întreaga situație privin revocarea de la DNA a Laurei Codruța Kovesi, în contextul în care aceasta candidează pentru șefia Parchetului European.