După ce Iohannis a zis că procurorii nu trebuie să fie „controlați politic”, iar autoritatea ministrului justiției ar trebui folosită pentru a-i apăra, Tudorel Toader a replicat: Nu spun că a greșit, a spus și dânsul ceea ce i-au spus probabil alții.

Întrebat dacă decizia Curții Constituționale în cazul șefei DNA subordonează procurorii, cu referire la afirmațiile președintelui Klaus Iohannis, ministrul justiției Tudorel Toader a răspuns: „E, și dacă a spus președintele Klaus Iohannis, doar ce spune dânsul nu face parte din Biblie. Președintele Iohannis este președintele republicii, dar nici eu, nici dumneavoastră nu ne pricepem la toate, dacă suntem realiști. Nu spun că a greșit, a spus și dânsul ceea ce i-au spus probabil alții”.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că așteaptă motivarea Curții Constituționale în ceea ce privește decizia referitoare la revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, subliniind că procurorii nu trebuie să fie „controlați politic”, iar autoritatea ministrului justiției ar trebui să fie folosită pentru a-i apăra pe aceștia.