Cei patru procurori care s-au înscris în cursa pentru șefia DNA susțin joi interviul în fața ministrului Justiției. Tudorel Toader urmează să aleagă unul dintre ei sau niciunul, așa cum a mai spus.

UPDATE Florentina Mirică a declarat înainte de susținerea interviului că speră să nu conteze faptul că este considerată o apropiată a Laurei Codruța Kovesi, pentru că acesta nu ar fi un argument legal.

"În mod evident nu este un argument legal şi sper să nu conteze", a spus Mirică legat de acest lucru.

„Sper ca experienţa şi proiectul managerial, care să fie de succes pentru această instituţie, care trebuie să-şi îndeplinească în continuare atribuţiile legale. Ştim cu toţii că fenomenul corupţiei nu s-a diminuat, el este unul generalizat, de la mica corupţie, acea ciocolată dată la ghişeu, înscrierea copiilor la grădiniţă, obţinerea examenului de licenţă, până la vestitul procent de 10% din valoarea contractelor. Acesta este motivul pentru care DNA trebuie să-şi exercite atribuţiile legale.

Florentina Mirică a fost întrebată şi dacă, în opinia sa, ministrul Justiţiei va lua o decizie înţeleaptă. „Întotdeauna am avut încredere în ministrul Justiţiei. (...) Acest interviu este un început bun”, a răspuns ea.

***** Textul inițial

Cei patru candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin joi, începând cu ora 9,00, interviul la sediul Ministerului Justiţiei.

Florentina Mirică (procuror-şef serviciu la Secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA), Cristian Lazăr (procuror şef adjunct la Secţia urmărire penală din cadrul Parchetului General), Marius Iacob (procuror şef adjunct al DNA) şi Elena Grecu (procuror şef serviciu la DNA) sunt cei patru înscriși în concurs.

Aceștia au ajuns la proba interviului după ce dosarele lor au fost analizate și s-a constatat că îndeplinesc condițiile pentru a candida.

Tudorel Toader urmează să facă o propunere pentru șefia DNA, pe care o va trimite la Consiliul Superior al Magistraturii. CSM va da un aviz (pozitiv sau negativ), iar ultimul cuvânt îl are președintele Klaus Iohannis.

Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcție de preşedintele Klaus Iohannis, în urma unei decizii controversate a Curţii Constituţionale.