Șeful Biroului interpol susține că bebelușul Elenei Udrea nu ar reprezenta un obstacol în calea extrădării fostului ministru în România, dar că totul depinde de autoritățile române, cărorea li s-au cerut mai multe documente.

UPDATE Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, susține că cele Alina Bica și clienta sau au declarat deja recurs împotriva deciziei de arestare.

„Procedura de extrădare este complexă. În perioada următoare, statul român trebuie să trimită întreaga documentație care stă la baza cererii de extrădare. Tot în cadrul acestei proceduri, vor fi formulate apărări de către avocatul Elenei Udrea din Costa Rica. Vor fi invocate aspecte privind statutul de refugiat pe care l-a obținut în Costa Rica, privind starea ei de proaspătă mămică și că trebuie să crească un copil care are cetățenia costaricană. Apărări privitoare la procedurile judiciare care s-au desfășurat în România și în baza cărora a fost condamnată, proceduri prin care i s-au încălcat drepturi fundamentale, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu.

„Șeful Interpol nu ia decizii în justiția din Costa Rica, iar declarațiile unui reprezentant al Interpol nu au pentru mine o valoare juridică de adevăr, așa cum va avea hotărârea judecătorească dată de către o instanță a statului respectiv”, a mai spus Rădulescu.

***** Textul inițial

Șeful biroului Interpol Costa Rica, Gustavo Chinchilla, a anunțat joi că Elena Udrea și Alina Bica se află în acest moment în arest preventiv pentru două luni în centrul penal Vilma Curling în așteptarea procesului de extrădare, conform Agerpres.

„De obicei, odată ce efectuăm arestarea, guvernul care o cere are două luni la dispoziție pentru a finaliza toate formalitățile necesare. Totuși, cele două persoane reținute au dreptul să facă recurs pentru ca procesul să nu fie dus până la capăt”, a declarat Chinchilla, într-o conferință de presă difuzată pe canalul Agenției de Investigații Judiciare din Costa Rica.

Oficialul costarican a adăugat că a avea un copil nu reprezintă un obstacol pentru finalizarea procesului de extrădare "cel puțin până în acest moment".

Șeful biroului Interpol Costa Rica a precizat totodată că "la final de august, început de septembrie" un judecător costarican a validat mandatul internațional de arestare iar în perioada care a urmat până la reținere s-a realizat o supraveghere tipică pentru aceste cazuri.

Potrivit site-ului semanariouniversidad.com, care citează biroul de presă al Ministerului de Justiție din Costa Rica, în cazul Elenei Udrea o asistentă socială i-a explicat acesteia posibilitatea de a fi mutată într-un sector pentru mamă și copil, pentru a putea fi cu bebelușul său, însă, pentru moment, aceasta nu a indicat dacă va solicita acest transfer.

Amintim că Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute miercuri seară în Costa Rica, acolo unde fugiseră cu puțin timp înainte să primească condamnări definitive în dosarele în care erau judecate.