Fostul președinte al Camerei Deputaților în legislatura trecută, Valeriu Zgonea, a fost citat miercuri la DNA Ploiești într-un dosar de corupție. Fostul lider din PSD are calitatea de suspect și urmează să fie audiat de procurori.

UPDATE DNA a emis un comunicat în care a detaliat faptele pentru care a fost pus sub control judiciar Valeriu Zgonea.

„În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a fost numit în funcția de președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României. În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dumitru Dobrică i-a promis inculpatului Valeriu Zgonea, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenției pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcție publică”, se arată în comunicatul procurorilor.

DNA susține că Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în valoare de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

„La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale”, mai spun procurorii.

***** Știrea inițială

Valeriu Zgonea nu a oferit jurnaliștilor detalii legate de dosarul în care a fost citat.

După aproximativ trei ore de audieri, Valeriu Zgonea a părăsit sediul DNA fără să facă vreo declarație presei.

Conform unor surse judiciare, Zgonea este acuzat de trafic de influență. Conform unor surse judiciare, fostul președinte al Camerei Deputaților ar fi primit 50.000 de lei pentru a infliuența numirea unui secretar de stat.