Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, pe numele de mirean Cornel Onilă, trimis în judecată pentru viol și alte agresiuni sexuale, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare cu executare.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut astfel hotărârea anterioară a Curții de Apel Galați.

Faptele au fost dezvăluite inițial de jurnaliștii de la "Să Fie Lumină".

Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic Ortodox 'Sf. Ioan Gură de Aur' Huși, părți responsabile civilmente, au fost obligate să achite câte 3.000 lei fiecare, sumă reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea apelului. Aceeași sumă trebuie plătită și de Cornel Onilă, relatează Agerpres.

Judecătorii i-au interzis fostului episcop al Hușilor să mai ocupe o funcție publică timp de 5 ani după executarea pedepsei și să ia legătura cu victimele.

Totodată, fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, care a executat anterior o pedeapsă privativă libertate pentru că l-ar fi șantajat pe fostul episcop amenințând că va face publică o înregistrare în care fostul prelat ar fi întreținut raporturi homosexuale cu un elev de la Seminarul Huși, a fost și el condamnat pentru viol și alte agresiuni sexuale la 14 ani și două luni de închisoare, după ce a fost condamnat inițial la 15 ani și patru luni de detenție.

Fostul ierarh este acuzat de infracțiuni la viața sexuală, după ce în anul 2017 în spațiul public au apărut unele înregistrări în care acesta ar fi întreținut relații sexuale cu un minor, care la momentul respectiv ar fi fost elev al Seminarului Teologic 'Ioan Gură de Aur' din Huși.

Un scandal a izbucnit în iunie 2017 la Episcopia Hușilor, când Corneliu Bârlădeanul, pe atunci episcop al Hușilor, a reclamat la DNA că este șantajat de trei preoți care i-au cerut bani sau funcții pentru a nu face publică o înregistrare în care prelatul ar apărea în timp ce întreține relații homosexuale cu o persoană despre care se crede că era un elev de la Seminarul Teologic Huși, actualmente preot într-o parohie din județul Vaslui.

Fostul episcop al Hușilor s-a retras din funcție în august 2017.