Vlad Pascu, condamnat definitiv la 10 ani închisoare în urma accidentului de la 2 Mai
Autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor doi, Vlad Pascu, rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare în urma accidentului de la 2 Mai.
Senntința vine la doi ani și două zile de la producerea acestui eveniment. Decizia magistraților Curții de Apel Constanța este definitivă, scrie News.ro.
”Admite apelurile formulate de părțile civile Olariu Mihaela, Olariu Valentin, Olariu Marin, Olariu Maria Selena, Olariu Maria, Tănase Andreea și Dinu Gabriela, desființează, în parte, sentința penală nr.25/ 31.01.2025 pronunțată de Judecătoria Mangalia, și rejudecând, respinge ca inadmisibilă introducerea în cauză în calitate de intervenient accesoriu a Fundației Române pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, (FRAVA.) În baza art.421 pct.2 lit.a C.p.p., admite apelul formulat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ( BAAR), împotriva aceleiași sentințe și reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile Bârzan Darius-Dumitru, de la 50.000 euro la 20.000 euro”, se arată în minuta instanței.
De asemenea, magistrații au respins apelurile declarate de Vlad Pascu și de procurori.
”În baza art.421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de către: Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, inculpatul Pascu Matei Vlad, părțile civile: Ionescu Cristina Ileana, Coniac Vlad Alexandru, Dragomir Cătălin Ștefan, Dragomir Livia, Dragomir Eva Teodora, Voinea Ruxandra, Voinea Marin și Bârzan Darius-Dumitru, împotriva sentinței penale nr.25/31.01.2025 pronunțată de Judecătoria Magalia, ca nefondate. În baza art.421 pct. 1 lit.a Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de către Fundația Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor (FRAVA), ca inadmisibil. În baza art.422 Cod de procedură penală, raportat la art.72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada executată de la data de 31.01.2025 la zi”, mai precizează minuta Curții de Apel Constanța.
Decizia instanței este definitivă.
Comentarii