Renate Weber a declarat că Avocatul Poporului este singura instituție de acest fel din UE care are între competențe sesizarea CCR pe chestiuni de neconstituționalitate, iar acest lucru a prevalat în fața misiunii inițiale a Avocatului Poporului.

"Cred că eu personal îmi doresc foarte mult să aduc cumva în fața opiniei publice dimensiunea a ceea ce înseamnă apărarea drepturilor și libertăților, pentru că eu personal am constatat că deși această instituție își realizează foarte bine activitățile pe care le are în acest domeniu, cumva în opinia publică lucrul acesta nu se mai știe deloc. Mi se pare că toată dezbaterea a fost foarte politizată, mai ales pentru că în urma modificărilor constituționale, Avocatul Poporului are într-adevăr competențe în ceea ce privește sesizarea CCR pe chestiuni de neconstituționalitate. Cred că este singura instituție de acest fel pe care o știu eu din UE cu astfel de competențe, dar din păcate, la noi acest aspect cumva a prevalat în dezbaterea publică și în felul acesta, dimensiunea cealaltă, misiunea inițială a Avocatului Poporului s-a pierdut din vedere și eu cred că e foarte important să și comunicăm într-un mod care să ne facă să înțelegem care este menirea acestei instituții”, a declarat joi, la RFI, Renate Weber, numită miercuri de Parlament Avocatul Poporului.

Întrebată dacă va sesiza CCR în privința OUG pentru Codul Administrativ - așa cum cere Opoziția, Weber a răspuns: ”Iertați-mă, eu depun jurământul cândva săptămâna viitoare, deci până atunci sunt doar Avocatul Poporului propus și votat de Parlament. Intrarea în funcție efectivă se întâmplă după depunerea jurământului și categoric eu n-am cum să vă răspund astăzi la această întrebare. Trebuie eu însămi să văd OUG privind Codul Adminsitrativ, trebuie să existe o discuție în interiorul instituției, așa mi se pare corect în raport cu toți oamenii care lucrează în acea instituție, mai ales cu adjuncții Avocatului Poporului și Consiliul Consultativ”.