Curtea supremă din Spania a condamnat nouă lideri ai separatiștilor catalani la pedepse cu închisoarea între 9 și 13 ani pentru rolul lor în referendumul pentru independență din 2017, care a fost condamnat de guvernul spaniol.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prevăzută la 31 octombrie, "este un moment tragic pentru Europa", a declarat președintele în exercițiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
Carles Puigdemont este singurul candidat la președinția catalană, dar se află în exil autoimpus la Bruxelles de când a fost destituit de către guvernul central de la Madrid din funcția de șef al executivului Cataloniei.
Procuratura din Bruxelles a confirmat că fostul lider catalan Carles Puigdemont și cei patru foști miniștri care l-au însoțit în Belgia s-au predat poliției.
Curtea Națională a Spaniei a emis vineri un mandat european de arestare pe numele premierului destituit al provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont.
După scandalul iscat de referendumul din Catalonia, cele două scrutine din Italia beneficiază de o atenție deosebită, chiar dacă italienii nu vor independența. Votul a fost însă covârșitor în favoarea unei autonomii sporite.
Premierul spaniol a anunțat că va cere Senatului suspendarea guvernului separatist al Cataloniei, urmând să convoace alegeri regionale pentru revenirea la „normalitate”.
Președintele Comisiei Europene spune că nu dorește ca regiunea Catalonia să devină independentă, deoarece ar încuraja și alte regiuni să procedeze la fel.
Referendumul de autodeterminare organizat duminică, 1 octombrie, în Catalonia s-a încheiat cu 90,18% din voturi în favoarea independenței regiunii, conform rezultatelor definitive transmise vineri de guvernul catalan parlamentului regional
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.