Rusia a lansat, luni, exerciții militare la scară mare la frontiera cu Ucraina și în Marea Neagră, în jurul Peninsulei ucrainene Crimeea, pe care a anexat-o în 2014, informează AFP.
Autoritățile din Crimeea au anunțat în noaptea de sâmbătă spre duminică că a fost decretată starea de urgență după întreruperea totală a energiei electrice primite din Ucraina. Surse ucrainene susțin că este vorba despre un sabotaj, relatează AFP.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.