În Franța, Olanda, Italia, Belgia, Polonia, Ungaria și Austria partide etichetate de adversarii lor drept „de extrema dreaptă” sunt pe o traiectorie care pare că le va aduce scoruri semnificative la alegerile europene de luna viitoare.
În 2023, statele membre ale UE au importat 163.700 tone de miere naturală din țări din afara Uniunii, în valoare de 359,3 milioane de euro, potrivit unor date prezentate luni de Eurostat.
Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, majoritatea statelor membre, având guverne de diferite culori politice, sunt în favoarea unei înăspriri în continuare a politicii de migrație, transmite Le Monde.
Este oare „Europa noastră de azi muritoare”, așa cum a declarat președintele francez Emmanuel Macron? Cu această întrebare începe interviul lui Andreas Ernst și Daniel Steinforth cu politologul bulgar Ivan Krâstev, publicat în Neue Zürcher Zeitung.
Dezinformarea este considerată una dintre principalele amenințări pentru democrație, nu numai în Europa, dar și în restul lumii. În ultimele luni s-a constatat o intensificare a campaniilor de dezinformare în legătură cu politicile Uniunii Europene.
Conform unui studiu realizat în 15 țări europene, corvoada treburilor casnice continuă să cadă în principal pe umerii femeilor, scrie publicația elenă Kathimerini.
Mai multe agenții europene de informații avertizează cu privire la amenințarea tot mai mare cu acțiuni violente ale serviciilor de informații ruse pe teritoriul european și în țările NATO, a afirmat "Financial Times".
Europenii se concentrează mai mult pe reducerea migrației decât pe schimbările climatice și mai puțin de 15% dintre cei intervievați consideră clima una dintre prioritățile guvernului lor, relatează AP.
În Bulgaria se consumă anual aproximativ 200-220 de kilograme de cocaină. Acest lucru a fost declarat la postul public de televiziune de la Sofia, BNT, de către șeful Departamentului pentru Combaterea Traficului de Droguri din cadrul Agenției Vamale.
Un sondaj realizat de institutul International Republican Institute (IRI), a înregistrat pentru prima dată în acest an că Grecia nu se mai numără printre cele cinci țări pe care locuitorii Macedoniei de Nord le percep ca o amenințare pentru ei.
Deși în ultimii ani țările membre au înregistrat o scădere istorică a șomajului, multe dintre ele se confruntă cu o creștere a precarității locului de muncă și cu schimbări structurale majore, potrivit Le Monde.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.