Premierul polonez Mateusz Morawiecki și-a prezentat viziunea sa despre viitorul Europei într-un discurs susținut la Universitatea Heidelberg din Germania, subliniind rolul statelor-națiune suverane opuse unei federații europene.
Ministerul Agriculturii din Germania face presiuni pentru creșterea cantității de alimente organice în cantine și restaurante, urmărind ca până în 2030 să asigure agriculturii ecologice un procent de 30% din suprafața terenului arabil.
Berlinul are o datorie și față de partenerii NATO din Europa de Est, prin urmare, trebuie să investească mai mult în forțele sale armate, spune ministrul apărării.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut liderilor occidentali să nu facă "aceeași eroare cu China ca în cazul Rusiei", referindu-se la dependență energetică a Europei de Moscova.
Întrevederea a marcat reluarea contactelor diplomatice dintre Washington și Beijing, înghețate după ce Statele Unite au doborât un balon-spion chinezesc.
Nu există nicio alternativă la victoria Ucrainei, Kievul continuă lupta împotriva forțelor ruse, a declarat vineri președintele Volodimir Zelenski, la Conferința pentru Securitate de la München.
Schimburile comerciale între Germania și România se mențin pe o linie ascendentă, ajungând anul trecut la 37,5 miliarde de euro, anunță AHK România, care a preluat date de la Biroul Federal de Statistică al Germaniei.
Tancurile avansate nu împiedică negocierile, ci stabilesc condițiile în care acestea se vor desfășura. Decizia Occidentului de a trimite tancuri Leopard în Ucraina denotă hotărârea de a vedea Kievul câștigând războiul contra agresorului rus.
Președintele rus Vladimir Putin este deschis la discuții cu cancelarul german Olaf Scholz, dar nu are programat niciun apel telefonic cu acesta, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Kremlinului agenției RIA Novosti.
Ankara a anulat vizita lui Tayyip Erdoğan la Berlin întrucât cancelaria ar fi urmat să formuleze critici cu privire la campania electorală a unor candidați turci în Germania.
Germania a primit cererea oficială a Poloniei de a reexporta tancuri Leopard 2 către Ucraina, a anunțat marți ministrul polonez al apărării, în timp ce Varșovia crește presiunea asupra Berlinului pentru a-și da aprobarea, informează Reuters.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.