În urma unor informații apărute în spațiul public referitoare la posibile nereguli în accesarea și acordarea fondurilor privind derularea schemei de susținere a producției de usturoi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a dispus miercuri controale.
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, intenționează să călătorească sau să tranziteze Bulgaria că, în perioada 28-31 august, circulația pe Podul Giurgiu - Ruse va fi restricționată în intervalul orar 22:00 - 02:00.
Administratorul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi dat mită unui primar de comună din județul Giurgiu, a anunțat joi DNA.
Liviu Dragnea a fost eliberat azi din închisoare, condiționat, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Giurgiu. El susține că în România există acum ”o dictatură feroce”.
Autoritățile din Giurgiu au revenit asupra deciziei ca activitatea teraselor și cea a operatorilor în domeniul jocurilor de noroc să fie interzisă după ora 23:00.
În localitatea Cartojani din județul Giurgiu va fi instituită, începând cu ora 17:00, carantina totală, motivul fiind creșterea numărului de infecții cu COVID-19.
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că a cerut o anchetă a Corpului de control la Oficiul Național de Achiziții Centralizate cu privire la contractul semnat cu o firmă din Giurgiu pentru cumpărarea de măști de protecție.
Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, anunță că o firmă din Emiratele Arabe Unite și Guvernul României vor construi au aeroport privat în Giurgiu, însă locația este, deocamdată, confidențială.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Giurgiu, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, a fost asumat de PSD, dar nu știe cât o să mai fie asumat de social-democrați.
UE va cofinanța un proiect de peste 6 milioane de euro care vizează creșterea gradului de siguranță rutieră și îmbunătățirea conectivității, în Giurgiu și Ruse, la rețeaua de transport TEN-T.
Locuința senatorului PSD Niculae Bădălău din Bolintin Vale, județul Giurgiu, a fost spartă în noapte de vineri spre sâmbătă de hoți, Bădălău afirmând că el și familia lui se aflau în înăuntru.
Un frate a fugit în Turcia, doi în Liban, Mahmoud e singurul care a ajuns în Europa. A venit dintr-o tabără din Grecia, unde a completat câteva formulare pentru continuarea studiilor. În țara sa, a studiat engleza, la universitate.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.