Semnarea la Bruxelles a unui acord de cooperare între Grecia, Bulgaria, România și CE pentru realizarea axei verticale care va uni cele trei țări ar urma să aibă loc în luna noiembrie, potrivit comisarului pentru turism, Apostolos Tzitzikostas.
După două zile de dezbateri aprinse, Parlamentul grec a aprobat un proiect de lege care autorizează zile de muncă de 13 ore. Sindicatele și partidele de stânga denunță o măsură retrogradă și periculoasă pentru drepturilor lucrătorilor.
Laura Kovesi, procurorul-șef european, a stârnit ecouri puternice la Atena, unde a vorbit despre anchetele anticorupție, „lacrimile corupților”, și lupta pentru ca legea să fie egală pentru toți.
Joi, în portul grec Pireu, procurorul-șef al Parchetului European, Laura Kövesi, a denunțat rețelele criminale, în special chineze, care invadează UE și se angajează în fraude vamale și cu TVA la scară „industrială”, scrie „La Libre Belgique”.
MAE îi informează pe românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că miercuri, 1 octombrie 2025, este preconizată o grevă generală.
Garda de Coastă din Grecia a arestat doi români pentru spionaj, luni după-amiază, după ce pe telefoanele lor mobile au fost găsite fotografii ale Fortăreței Navale Salamina.
În Grecia, cel mai mare procent de privațiuni materiale și sociale pe grupe de vârstă se observă în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, scrie ziarul To Vima, potrivit „Trud” (Bulgaria).
„Banii pe care îi câștig vara ar trebui să-mi ajungă toată iarna, văd marea doar când îmi rămâne puțin timp”, spune un angajat din Atena. Mii de greci nu își pot permite costul unei vacanțe de mai multe zile, relatează „Proto Thema” (Grecia).
Participare zero a înregistrat cea de-a patra licitație pentru „Ruta 1” a Coridorului Vertical de Gaze, care a avut loc în data de 26 august, informează Liberal.gr (Grecia).
Curtea de Apel din Atena a decis miercuri extrădarea lui Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova, potrivit corespondenților TV8 și 1TV, dar decizia finală urmează să fie luată de Ministerul Justiției al Republicii Elene.
Peste 51% din Europa și zona Mediteranei au fost afectate de secetă în iulie 2025, cu niveluri alarmante în Serbia, Ungaria, România și Turcia, scrie „New Money” (Grecia).
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.